Fizioterapie

FIZIOTERAPIE – GENERALITĂȚI

Fizioterapia este un grup de metode terapeutice ce aparține medicinei alopate, care utilizează agenți fizici, cum sunt undele magnetice, undele mecanice, termoterapia, dar mai ales curenții electrici, împachetările, apa, lumina. Rolul său este de adjuvant prețios în procesul de recuperare/ reabilitare medicală după un spectru mare de afecțiuni.

Mai mult, fizioterapia este totodată una dintre cele mai eficiente metode de prevenire, fiind o metodă naturală care nu prezintă efecte adverse, astfel nefiind riscantă pentru pacienți. Singura condiție este aceea de a fi aplicată corespunzator (conform indicației medicale), sub supraveghere continuă, de către personal medical avizat.

Beneficiile fizioterapiei

  • Creșterea mobilității articulațiilor și prelungirea ”vieții” acestora, prin efectele vasodilatatorii și trofice;
  • Are efect antiinflamator și antialgic, fiind o metodă foarte bună de tratare și prevenire a inflamațiilor de diverse cauze;
  • Procedurile de fizioterapie pot avea efect de relaxare, ducând la diminuarea insomnieiși favorizând somnul. De asemenea, acestea diminuează nivelul de stres din organism și combat oboseala psihică și fizică.
  • Reducerea simptomelor precum dureri musculare, inflamație, contractură musculară, stimulează circulația sanguină și, prin urmare, stimulează repararea celulară, favorizează drenajul veno-limfatic, reduce deficiențele funcționale, ameliorează cicatricile și vergeturile inestetice, tonifiază masa musculară și pielea, îmbunătățește circulația periferică, accelerează vindecarea în stările posttraumatice, încetineăte evoluția afecțiunilor degenerative, crește metabolismul celular.

.

Când este indicată fizioterapia?

  • Dureri musculo-scheletale, care au la bază o cauză inflamatorie precum: lombalgie, cervicalgie, tendinite, bursite, entorse, sindrom de tunel carpian, etc.
  • Atrofii/hipotrofii musculare care apar din cauza unei imobilizări îndelungate la pat: aparat gipsat, orteză sau decubit prelungit postoperator etc.
  • Nevralgii: sciatica, nevralgia intercostală, cervico-brahială, etc.
  • Pareze periferice precum: pareza facială, pareze de nerv radial, crural etc.
  • Reumatismul degenerativ cronic, spondiloza, coxartroza, gonartroza, artroza de umăr, artroza periferică.
  • Lombosciatica, discopatia, hernia de disc.
  • Tulburări de postură precum: cifoza, hipolordoza/hiperlordoza  sau scolioza.
  • Reumatism inflamator cronic: artrita, spondiloza anchilozantă, poliatrita reumatoidă, artrita reactivă.
  • Sechele post-traumatice, de exemplu în urma unei entorse sau a unei fracturi.
  • Sechele neurologice: pareza, paralizia, sechele dupa accident vascular cerebral (AVC), scleroza în plăci, boala Parkinson.
  • Oboseala cronică, stresul, insomnia, agitația, depresia.
  • Celulita edematoasă, fibroasă, mixtă.

Contraindicațiile generale ale fizioterapiei:

  • TBC activ;
  • Aplicarea în zona inimii sau a ochilor;
  • Pacemaker;
  • Boli cardiovasculare;
  • Implanturi cohleare;
  • Implanturi metalice în calea curentă;
  • Leziuni ale pielii și ulcer varicos deschis;
  • Sângerare activă;
  • Menstruație,
  • Tumori maligne;
  • Leziuni de sensibilitate la locul electrodului;
  • Sindroame psihopatologice și psihosindroame organice;
  • Scleroza multiplă
  • Sarcina;
  • Inflamații ale venelor și ale căilor limfatice;
  • epilepsie;
  • tulburări ale sensibilității, comă;
  • alergii la substanțele folosite în cadrul tratamentelor.

În concluzie, procedurile de fizioterapie grăbesc vindecarea, ameliorează durerea și stimulează secreția de endorfine, toate acestea oferind pacientului o stare de sănătate optimă.

 

Care sunt principalele mijloace ale fizioterapiei?

I. ELECTROTERAPIA

 Asa cum stim, nervii si muschii sunt tesuturi excitabile. Functioneaza pe baza unor curenti electrici produsi de distributia variabila a ionilor din interiorul si exteriorul celulei (sodiupotasiu, calciu sau magneziu), sub actiunea unor semnale chimice (neurotransmitatori – de exemplu acetilcolina).

Bineinteles, sunt sensibili si la actiunea curentilor exteriori organismului, fapt ce poate fi exploatat in scop terapeutic. Putem imparti curentii electrici terapeutici in doua clase mari, si anume curent continuu si curenti variabili.

       I.a)  Curentul continuu

Numit si curent galvanic, curentul continuu este un curent a carui intensitate este intotdeauna constanta. Efectele sale directe asupra organismului sunt termice si analgetice la polul pozitiv si de hiperexcitabilitate la polul negativ.

Utilizarea curentului galvanic in medicina de recuperare se poate face sub forma de galvanizare simpla (cu electrozi), bai galvanice (bai hidroelectrolitice) sau ionogalvanizare (introducerea unor substante medicamentoase cu ajutorul curentului electric).
Principalele domenii clinice de aplicatie ale procedurilor de electroterapie bazate pe curent galvanic:
•    Stari postraumatice: aplicatiile curentului galvanic sunt utile in acest domeniu de patologie pentru efectele: analgetic, decontracturant, resorbtiv, decongestiv, vasomotor. Rezultatul final al procedurilor galvanice este ameliorarea disfunctiei segmentului afectat;
•    Inflamatii abarticulare: inflamatiile structurilor moi periarticulare (capsula, ligamente, tendoane, muschi). Aplicatiile curentului galvanic sunt utile in acest domeniu de patologie pentru efectele: antiinflamator, decongestiv, resorbtiv, decontracturant;
•    Afectiuni nevralgice – inclusiv radiculitele – suferinte ale ramurilor nervilor spinali, inclusiv lombosciatica;
•    Tulburari circulatorii: in principal cele functionale, datorate mai ales unui spasm. Asupra acestor suferinte aplicatiile curentului galvanic actioneaza foarte bine datorita efectului vasodilatator, inclusiv in tromboflebite acute;
•    Afectiuni degenerative de tip artrozic: artrozele apar la diverse nivele ale scheletului uman printr-o multitudine de mecanisme, intre care alterarea circulatorie este determinant, ea conducand spre o ischemie cronica, care are ca si consecinta majora, la inceput, degradarea structurilor cartilaginoase si periarticulare, ulterior afectarea articulatiei propriu-zise si a componentelor osoase. Aplicatiile galvanice, actionand direct asupra tulburarilor circulatorii, in principal de tip ischemic, intrerupe ciclul fiziopatologic al degradarii structurilor articulare, deci pot intarsia evolutia artrozelor si aparitiei complicatiilor acestora.

 

      I.b) Curentii variabili

Distingem mai multe tipuri de astfel de curenti, in functie de frecventa lor:

-curenti de joasa frecventa (< 1.000 Hz). In functie de forma curentului, pot avea proprietati excitomotorii (curenti rectangulari, exponentiali, faradici) si analgetice (diadinamici, TENS) importante.
-curenti de frecventa medie (1.000-10.000 Hz). Pot avea efecte excitomotorii (mai slabe decat cele ale curentilor de joasa frecventa) si analgetice (curenti interferentiali).
-curenti de inalta frecventa (> 100.000 Hz). Cunoscuti sub numele de unde scurte pulsate sau continue si microunde, exercita efecte termice la suprafata sau in profunzime.

Aplicatii terapeutice: curentii variabili prezinta, in functie de caracteristicile lor si de modul de aplicare, efecte analgetice sau excitomotorii.

 

     CURENTII DE JOASA FRECVENTA:
Reprezinta impulsuri ritmice cu o frecventa de pana la 1000 Hz, au efecte excitomotorii asupra fibrelor nervoase si a tesutului muscular (prin electrostimulari cu impulsuri dreptunghiulare, triunghiulare, exponentiale) si efecte analgetice realizate prin CDD,curent Trabert, TENS.

 

1. CURENTUL DIADINAMIC
cu diferitele sale forme (monofazat fix – excitomotor, difazat fix – antialgic, scurta perioada – resorbtiv, lunga perioada – antialgic, ritm sincopat – decontracturant) actioneaza prin inhibitia perceptiei dureroase.

Indicatii:
•    afectiuni ale aparatului locomotor (contuzii, entorse, luxatii, intinderi musculare, redori articulare)
•    afectiuni reumatice articulare si abarticulare (artroze reactivate, artrite, stiloidite, epicondilite, periartrite scapulo-humerale)
•    afectiuni neurologice – nevralgii, nevrite
•    afectiuni circulatorii periferice (Raynaud, acrocianoza, arteriopatii in stadii incipiente).

 

2. CURENTUL TRABERT
are marcanta actiune analgetica (cu instalarea acesteia chiar la sfarsitul sedintei) si actiune hiperemizanta, avand ca principale indicatii:
manifestarile dureroase din radiculopatii (lombosciatica, nevralgia cervico-brahiala)
•    artroze dureroase
•    PSH, epicondilite, stiloidite, stari posttraumatice: contuzii, entorse, luxatii, intinderi tendo-musculo-ligamentare;

 

3. TENS(stimulare nervoasa electrica transcutana) este o metoda netraumatizanta de combatere a starilor dureroase acute (mai ales) si cronice, avand o arie vasta a indicatiilor de aplicabilitate:
Afectiuni reumatice
•    Stari dureroase posttraumatice
•    Dureri din afectiuni neurologice periferice
•    Nevralgii postherpetice
•    Dureri „fantoma” dupa amputarea membrelor
•    Dureri dupa anestezie
•    Stari dureroase acute si cronice postoperatorii
•    Cicatrici dureroase postoperatorii
•    Dureri din carcinoame.

 

     CURENTII DE MEDIE FRECVENTA sunt curenti alternativi sinusoidali, a caror utilizare induce efecte analgetice, decontracturant-miorelaxante, de stimulare a musculaturii striate si netede, hiperemizante, trofice.

 

     CURENTUL INTERFERENTIAL este rezultat prin incrucisarea a doi curenti de medie cu valori ale frecventelor decalate cu 100 Hz, obtinandu-se la locul de incrucisare endotisular efectele terapeutice prin unde modulate in intensitate.
Oricare aplicatie terapeutica de curenti de medie frecventa interferentiali are ca obiectiv:
•    Cresterea pragului dureros, deci efect antialgic;
•    Efectul stimulant pe musculatura striata;
•    Efectul asupra sistemului nervos vegetativ, mai ales simpatic, de echilibrare a eventualelor tulburari aparute la acest nivel.

 

Indicatii:
•    afectiuni reumatismale (artrite, artroze);
•    afectiuni traumatice (redori, hidartroze, entorse, sechelele posttraumatice);
•    afectiuni neuro-musculare (nevralgii, nevrite, mialgii, hipotrofii, atrofii);
•    afectiuni circulatorii periferice (arterite, sindrom Raynaud, acrocianoza etc);
•    alte boli – atonii intestinale, diskinezii biliare, anexite etc.

 

     CURENTII DE INALTA FRECVENTA:

  • aceasta metoda de fizioterapie foloseste proprietatile campului condensator generat de curenti de inalta frecventa cu proprietatea ca la  trecerea prin tesuturi produce caldura in profunzime.
    Avantajul terapiei cu unde scurte consta in penetrabilitatea mult mai mare în comparatie cu alte metode de fizioterapie.
    Terapia prin caldura este recomandata indeosebi in afectiuni cronice ale incheieturilor, pentru dureri articulare sau afectiuni cauzate de tulburari ale circulatiei periferice venoase ale membrelor.

Undele scurte au efecte calorice de profunzime, fara a produce leziuni cutanate.

Efectele terapeutice ale undelor scurte:
•    Hiperemizant;
•    Analgetic;
•    Miorelaxant – antispastic;
•    Activarea metabolismului.

 

     TERAPIA DURERII

Curenti analgetici „I”
Acesti curenti actioneaza prin ”efectul de poarta” (gate control). Ei stimuleaza la frecventa ridicata (50-100 Hz) fibrele sensibilitatii tactile din piele, care au un prag de excitabilitate scazut si o viteza de conducere mai ridicata decat a fibrelor care transmit durerea.

In felul acesta, impulsurile nervoase generate prin actiunea curentului ajung la maduva inaintea celor ale durerii, inhibandu-le perceptia. Electrozii trebuie plasati la locul dureros sau in amonte, pe traiectul nervului senzitiv, daca acesta este dispus superficial (<3 cm).

Efectul analgetic se poate manifesta rapid (in medie 10 minute) si poate dura zeci de minute sau ore. Acest tip de stimulare se adreseaza durerilor acute musculo-scheletice, postoperatorii, inflamatorii sau traumatice.

 

Curenti analgetici „E”
Controlul durerii este obtinut prin facilitarea eliberarii de peptide opioide (endorfine), stimuland fibrele sensibilitatii tactile la frecvente foarte joase (1-5 Hz) si intensitati ale curentului care sa provoace contractii musculare.

Electrozii pot fi plasati la locul dureros sau la distanta, pe traiectul nervului. Endorfinele secretate amelioreaza durerea prin inhibarea formarii mediatorilor durerii in maduva spinarii (substanta P). Durata stimularii este mai mare, efectul analgetic apare dupa 20-30 de minute. Acest tip de stimulare este util in special durerilor cronice, musculo-scheletice sau neurologice.

 

Electrostimularea musculara
Scopurile terapeutice, precum si modalitatile de aplicare variaza in functie de starea de inervare a muschiului, care poate fi inervat normal sau poate fi denervat.

 

Muschiul normal inervat 
In acest caz, nu sunt afectati in niciun fel nervii periferici care il deservesc. Astfel de situatii intalnim, de exemplu, in hemiplegia (paralizia unei jumatati a corpului) cauzata de un accident vascular, in amiotrofia de imobilizare etc. Stimularea functionala antreneaza miscarea segmentului paralizat folosind curenti de frecventa joasa.

Efectul este acela de scadere a spasticitatii, insa mai important este faptul ca muschiul contractat si articulatiile informeaza creierul ca membrul se misca, facilitand reinvatarea si refacerea schemelor motorii (engrame) la nivelul creierului. Un alt tip de electrostimulare are in vedere numai cresterea masei sau a fortei musculare.

Atrofia musculara cauzata de imobilizare este cea mai intalnita indicatie a acestui tip de stimulare. Folosind curenti care sa provoace contractii maximale de 5 secunde, alternate cu pauze de 25 de secunde, timp de 60 de minute, masa si forta musculara pot fi dezvoltate. Prevenirea pierderii musculare poate fi facuta si in situatiile in care numai un anumit segment este imobilizat, ca in cazul unui traumatism articular care a necesitat imobilizarea membrului.

 

Muschiul denervat

Electrostimularea in atrofiile musculare datorate denervarii ridica inca multe intrebari, fara sa existe un consens unanim. Pare totusi promitatoare utilizarea curentului exponential pentru limitarea atrofiei musculare in situatiile in care muschiul este complet denervat, dar si cand este doar partial denervat.

 

 

II. TERAPIA CU LASER

 

LASER – este un acronim: Amplificarea Luminii prin Emisie Stimulata de Radiatie (Light Amplification by the Stimulated Emission of Radiation).

Specialitatile medicale in care a ajuns sa se utilizeze laserul sunt numeroase: oftalmologie, neurochirurgie, dermatologie, recuperare medicala, ortopedie, ginecologie, urologie, cardiologie, stomatologie.

Caracteristicile laserului sunt: atraumatic, aseptic, nedureros. In functie de intensitatea radiatiilor laser asupra unui tesut se produc o serie de procese biologice. Efectele clinice au fost demonstrate prin sute de studii. Se utilizeaza radiatii electromagnetice coerente monocromatice cu lungimi de unda cuprinse intre 100 nanometri si 2 milimetri (lumina monocromatica necoerenta este mai putin eficienta si se foloseste doar pentru leziuni tegumentare superficiale). Este important tipul de laser folosit, doza, experienta terapeutului, tehnica de tratament.

Laserele utilizate în medicina sunt:
– cu cristale
– cu semiconductori: GaAs, GaAlAs – emit în infrarosu pulsatoriu
– cu lichide
– cu gaze CO2, HeNe (emisie în spectrul rosu continuu)

In tratamentul bolilor aparatului locomotor (artroze, tendinite, contuzii musculare, calcifieri intratendinoase, retractii cicatriceale etc.), laserul de mica putere reprezinta un mijloc terapeutic eficient, component al schemei de tratament fizical. Desi durata este de cateva minute, efectul se simte chiar de la primele sedinte.

In domeniul reabilitării medicale se utilizeaza în special dioda laser (Ga-As) si laserul He-Ne.

Efectele laserului:

– antiinflamator si antialgic;
– stimuleaza perfuzia tesuturilor (vasodilatatie), cu efect miorelaxant si antispastic;
– determina formarea unui tesut de reparare de calitate superioara, crescând viteza de reparare a țesuturilor (fara a grabi reinervarea), inclusiv în ulceratii tegumentare si fracturi;
– stimuleaza sistemul imunitar local, cu accelerarea vindecarii infectiilor

Toate aceste efecte clinice se explica prin absorbtia energiei luminoase la nivelul hemoglobinei, mitocondriilor, membranelor celulare, determinand intensificarea metabolismului celular, cresterea permeabilitatii membranelor mitocondriale si celulare, cresterea nivelului de ATP, ADN si ARN din celule, conducand la proliferarea celulelor endoteliale si a fibroblastilor, cresterea activitatii fagocitare, activarea sistemelor antiinflamatorii locale. De asemenea, amplifica potentialul de actiune al celulei nervoase si creste temperatura tisulara în profunzime (cu cateva sutimi de grad).

Indicatiile aplicarii laser:

– suferinte acute si subacute ale aparatului locomotor: entorse, luxatii, tendinite, tenosenovite, artroze, periartrite, durere cervicala, dureri de origine vertebrala sau discala, fasciita plantara capsulite, artrite, poliartrita reumatoida), fracturi, calusare intarziata, fibromialgia, sindromul miofascial
– in durerea acuta sau cronica neurogena din nevralgia de trigemen, herpes zoster, sindromul de tunel carpian si tarsian (neuropatii de incarcerare, lombosacralgia cronica (sciatalgie),
– afectiuni dermatologice: acnee, eczeme, herpes simplex, veruci, cicatrici
– leziuni tegumentare trofice (din neuropatii, vasculopatii), plagi post operatorii, leziuni de decubit (escare)
– afectiuni ginecologice
– afectiuni stomatologice

Contraindicatii:

– imediat dupa injectii locale cu steroizi depot
– istoric de fotosensibilitate
– dupa AINS pe cale generala (raspuns mai tardiv la laser)
– dupa AINS sau AIS administrate pe cale locala (in urma cu 2-3 saptamani)
– epilepsie

– In zone cu hemoragii active;
– Pe uter cu sarcina;
– Pe gat (in regiunea tiroida sau a sinusului carotidian) sau piept (nervul vagus sau regiunea precordiala);
– Direct peste zone cu rani deschise, daca acestea nu sunt acoperite cu o bariera protectoare transparenta;
– Tratamentul ganglionilor simptomatici;
– In zona toracica a pacientilor care folosesc un pacemaker cardiac;
– Pe ochi si nu va fi aplicat la ochi;
– La tesuturi ischemice la persoane cu boli vasculare unde alimentarea cu sange nu poate urmari cresterea metabolica a cererii si unde pot rezulta necrozari ale tesuturilor.

 

De mentionat, ca implanturile locale si pacemakerul nu reprezinta contraindicatii pentru laser. Profunzimea radiatiei laser depinde de lungimea de unda, putere, tehnica de aplicare, pigmentare, curatenie. Dozele prea mari pot avea efecte biosupresive, prelungindu-se vindecarea ranilor. Sursele de radiatii sunt mici si sigure; folosit corespunzator si numai de catre o persoana specializata, nu prezinta absolut nici un risc pentru pacient sau pentru terapeut.

 

 

III. TERAPIA CU ULTRASUNETE

 

Acest tip de terapie fectueaza un micromasaj al tesuturilor, care este insotit de aparitia de caldura la nivelul interfetei dintre doua tipuri diferite de tesut, declanseaza efecte regionale si la distanta.

In urma terapiei cu ultrasunete extensibilitatea tendoanelor creste de 5-6 ori. Daca dupa aplicarea ultrasunetelor se fac exercitii fizice, potrivit alese, creste mobilitatea articulatiilor.
Folosirea ultrasunetelor in scopuri terapeutice vizeaza mai ales afectiunile inflamatorii si degenerative ale articulatiilor, ale coloanei vertebrale si ale musculaturii, afectiunile neurologice, traumatice si ale organelor interne. Este folosita cu succes si in recuperarea medicala sportiva.

 

 

Efectele ultrasunetului: 

• efect vasodilatator• efect analgetic

• efect central (stimuli subliminari insumati determina somnolent, adinamie)
• efectul de scadere a spasmului muscular, deci decontracturant
• efectul de crestere a elasticitatii tesuturilor, mai ales a celor rigide, scleroase – inclusiv efect fibrinolitic
• efectul biotrofic – sustinut si de
• efectele resorbtiv
• antiinflamator.

 

Indicatii: 

• Boli reumatismale – scaderea durerii si imbunatarirea functional prin cresterea mobilitatii structurilor, cresterea elasticitatii structurilor, scaderea spasmului muscular si a contracturii (artroze, spondiloartroze, sindroame miofasciale, etc).
• Sechele postraumatice – asigura resorbtia hematoamelor, stimuleaza formarea calusului, combate fenomenele de distrofie simpatica reflexa secundar postraumatica.
Aplicabil in: contuzii, distorsii, alte tipuri de traumatisme; La sportivi: sindromul adductorilor la fotbalisti, schiori (frecvent  entorse de genunchi), achilodinii la atleti de cursa lunga (fond si semifond), epicondilite la jucatori de tenis.
• Boli de piele – pentru subtierea, inmuierea suprafetei, scaderea senzatiei de prurit si retractile, scaderea senzatiei de tensiune.
Aplicabil in: cicatrici cheloide, veruci, nervi apigmentati, ulcere la nivelul diverselor zone cutanate, degeratura cronica recidivate, afectiuni cosmetice.
• Boli ginecologice – anexite, endometrite, metrite, parametrite cornice, mastoza fibrochistica cronica, repermeabilizarea trompei uterine (sterilitate), parametropatia spastica.
• Boli interne – ca si terapie reflexa cuti-viscerala – astmul bronsic, ulcerul gastric sau duodenal.
• Suferinte ale globului ocular.

 

Indicatii speciale: fracturi, boala Dupuytrenne, cicatrici keloide, distrofii simpatice, periartrite, poliartrita reumatoida, colagenoze, mialgii, hematoame, nevralgii, nevrite, nevralgie post zona zoster, etc

 

Contraidicatiile ultrasunetelor:

  • Modificari tegumentare, afectiuni cutanate diverse, tuburari de sensibilitate cutanata;
  • Tulburari de coagulare sanguine, fragilitate capilara;
  • Stari generale alterate;
  • Tumori in stadiile evolutive;
  • Tuberculoza activa;
  • Stari febrile de cause necunoscute;
  • Insuficienta cardio-respiratorie, coronariana;
  • Tromblofebite, tromboze, varice;
  • Calcificarea progresiva a peretilor arteriali.

 

Contraindicatii speciale

Este contraindicata aplicarea ultraunetelor pe zonele corespunzatoare unor organe si tesuturi precum:

  • Creierul;
  • Maduva spinarii;
  • Ficatul;
  • Splina;
  • Uterul gravid;
  • Glandele sexuale;
  • Plamani;
  • Cord;
  • Marile vase.

Nu se vor face aplicatii pe cartilajele de crestere ale oaselor la copii si adolescenti.

 

 

IV. MAGNETODIAFLUX

 

– este o procedura care foloseste campuri electromagnetice generate de curenti de joasa frecventa (50 sau 100 Hz);
– este efectul campului magnetic asupra organismului uman, este foarte complex, avand efecte asupara schimburilor de substante intre celule, implicit asupra metabolismului, de asemenea efecte endocrine si asupra sistemului nervos vegetativ;
– are efecte pozitive impotriva stresului si sindromului de oboseala cronica, nevralgii, osteoporoza si recuperare medicala ortopedica (ex.status post fracturi). Sub actiunea campului magnetic se produc efecte favorabile care conduc la accelerarea proceselor de reparatie in cicatrizarea plagilor, calusarea fracturilor, vindecarea necrozelor si ranilor, indiferent de etiologie.

 

ACTIUNE:

Actiunea campului magnetic asupra organismului uman este diferita in functie de modul de administrare:
a)   efect sedativ, cand sunt administrate in camp continuu, cu actiune simpaticolitica si trofotropa;
b)   efect excitant, cu actiune simpaticotona si ergotropa, in administrarile antrerupte ritmic sau aritmic.

 

MOD DE APLICARE 

Undele electromagnetice se aplica prin intermediul a doua bobine circulare, care se plaseaza cervical si lombar. Pacientul se pozitioneaza in asa fel incat nordul magnetic sa se suprapuna nordului terestru.
Durata sedintelor este de 20-30 minute.

 

INDICATIILE MDF:

Mecanismele cele mai importante activate prin MDF sunt reglarea vasomotorie si a hemodianmicii, cresterea ratei de respiratie si a consumului de oxigen tisulare, cresterea metabolismului local, determinand scaderea inflamatiei articulare si periarticulare, scaderea contracturilor musculare, cresterea pragului cortical de perceptie a durerii si rezistentei la stimulul algic. Astfel, aceasta terapie este foarte eficienta in:

  • afectiuni articulare – artroze, reumatism abarticular, reumatism inflamator cronic (scade inflamatia, durerea si creste mobilitatea articulara), sechele postraumatice (plagi, contuzii, hematoame, entorse status post-ruptura muscular sau tendinoasa, sechele post-fractura);
  • afectiuni neuro-psihice – nevroze astenice, nevroze infantile cu comportament agresiv, in psihastenii, nevroze depresieve, in distonii neuro-vegetative, sindroame spastice si alte hipertonii.
  • afectiuni cardio-vasculare – boala Raynaud, trombangeita obliteranta, arteriopatie aterosclerotica sau diabetica, hipertensiune arterial, etc.
  • afectiuni digestive –  ulcer gastric, duodenal, gastrita cronica, entreocolopatii, diskinezii hipotone, hipokinezii, diabet zaharat tip II (insulino-dependent), hipertiroidie, dismenoree, metroanexite, etc.

Contraindicatii: purtatorii de pacemaker cardiac, bolanvii cu boli de sange grave (anemie, leucoze, trombopenii), starile hemoragice, boli infectioase active, stari febrile, tumori maligne, insuficienta hepatica decompensate, insuficienta renala decompensate, sindroame endocrine grave, decompensate sau avansate cu complicatii (acromegalie, bolile Basedow, Cushing, Addison), tuberculoza active, psihoze decompensate, sarcina.

 

V. CRIO-TERMOTERAPIA

 

În abordarea durerii de origine musculo-scheletală, terapiile cu gheaţă, precum şi cele cu căldură, şi-au câştigat statutul prin viteza instalării efectului antialgic. Termoterapia reprezintă procesul prin care căldura sau gheața, sub diverse forme, sunt utilizate în mod terapeutic în afecţiuni dureroase predominant musculare. Eficienţa acestor două terapii rezidă tocmai în cunoaşterea momentului (acut sau cronic) şi a patologiei specifice în care îşi exprimă beneficiul de ameliorare a durerii şi a refacerii funcționalității într-un timp mai scurt.

Terapia prin căldură 

Termoterapia este eficientă într-o varietate largă de afecţiuni care au la bază diverse grade de durere, în funcţie de patologia subiacentă prezentă la acel nivel sau în întreg organismul, şi bineînţeles de pragul scăzut sau crescut al pacientului respectiv la durere: spasme şi contracturi musculare, bursite, mialgii. Principiul care stă la baza eficienţei terapiei prin căldură se referă, în principal, la activitatea musculaturii netede de la nivelul vaselor sangvine pusă în contact cu sursa de căldură în urma căreia se produce vasodilataţie cu repercusiuni benefice asupra afecţiunilor cronice, post acute, amplificând temperatura tisulară şi ameliorând aportul de oxigen împreună cu nutrienţii necesari unei refaceri mai rapide, prin creşterea fluxului sangvin. La nivelul joncţiunilor segmentelor osoase, capsula articulară se extinde în contact cu căldura, atenuând durerea resimţită la acest nivel în patologiile subacute.

Contraindicaţii ale terapiei cu căldură [3]

  • Inflamaţii acute;
  • Tulburări hemoragice (amplifică sângerările);
  • Tulburări la nivelul aparatului vascular sau limfatic (pot accentua edemul);
  • Patologii ce asociază sau determină afectarea sensibilităţii termice (hipo, hiper sau anestezie pentru sensibilitatea termică), ce pot duce la arsuri;
  • Afecţiuni dermatologice ce modifică sensibilitatea tegumentară la acţiunea termică, în sensul exacerbării acesteia;
  • Afecţiuni neoplazice.

Crioterapia devine eficientă dacă este aplicată în primele 24-48 ore de la producerea traumatismului exogen sau endogen. Semnele specifice în inflamaţie, rubor, tumor, calor, dolor vor fi  rapid diminuate dacă se respectă  acest protocol de aplicare a crioterapiei cât mai precoce cu putinţă încă de la primele simptome clinice. Pentru evitarea afectării tegumentului prin temperatura scăzută aplicată la nivel lezional, se utilizează o interfaţă între gheaţă şi ţesutul cutanat.

Tipuri de crioterapie utilizate

  • Aplicaţii locale sau impachetări cu gheaţă folosite, mai ales, ca măsură de prim ajutor în traumatologia aparatului locomotor, accidentări sportive;
  • Băile cu gheaţă reprezintă un beneficiu în recuperarea musculară, precum şi în diminuarea durerilor musculo-scheletale post efort în cazul sportivilor;
  • Criocamera: camere special amenajate, în care subiecţii intră cu extremităţile protejate la temperaturi ce variază între -15° şi -117 °C , în care timpul de staţionare este de cateva minute. Beneficiile constau în scaderea procesului inflamator;
  • Crioterapia gazoasă hiperbarică °C la o presiune hiperbarică şi o frecvenţă de 400 Hz, având efecte antiinflamatorii, analgezice şi de relaxare musculară.

Efectele terapiei cu gheaţă

  • Vasoconstricţie cu scăderea fluxului sangvin tisular;
  • Anestezie;
  • Scăderea edemului prin încetinirea reacţiilor proinflamatorii;
  • Hiperemie reactivă compensatorie;
  • Scăderea spasmului la nivel muscular.

Contraindicaţiile terapiei cu gheaţă

Vasoconstricţia secundară contactului tegumentar cu gheaţă impune anumite restricţii ale terapiei în cateva patologii ce pot fi exacerbate prin temperaturi scăzute: boala Raynaud, crioglobulinemie, alergie la frig (cu prezenţa urticariei), artrită reumatoidă, ischemia locală de membre, antecedente personale patologice de afectare vasculară de tipul degerăturilor sau aterosclerozei, hemoglobinuria paroxistică la frig. În cazul aplicării locale de gheaţă la nivel abdominal, motilitatea gastrointestinală precum şi secreţia gastrică acidă cresc. În acest caz, pacienţii cu dureri musculare abdominale ce asociază ulcer peptic vor evita această terapie.

Termoterapie versus crioterapie: similitudini

În abordarea terapeutică a celor două noţiuni asupra caracterului dureros al aparatului musculo-scheletal, întâlnim câteva aspecte similare de acţiune şi totodată de efect la nivel organic. În cazul ambelor proceduri apare o reducere a spasmului muscular secundar patologiei musculo-scheletale sau a afectării de tip iritativ a rădăcinii nervoase [6]. Se produce un efect de scădere marcată sau chiar dispariţie a sensibilităţii la durere prin aplicarea deopotrivă a căldurii sau a temperaturii scăzute.

Diferenţe     

La nivel muscular, atunci când celula primeşte un stimul sub temperatura normală (rece), aceasta revine mult mai greu la temperatura bazală faţă de cazul în care primeşte un stimul de temperatură crescută.  Metabolismul tisular creşte atunci când este aplică termoterapia. Fluxul sangvin se amplifică prin vasodilataţia generată de termoterapie, însă scade prin vasoconstricţia secundară crioterapiei. De aici şi recomandările medicale de a evita masajul într-o inflamaţie acută, întrucât este augmentat procesul inflamator. Edemul trebuie evitat prin aplicarea crioterapiei, acesta fiind amplificat de căldură. Căldura stimulează procesul hemoragic prin mecanismele evidenţiate anterior, în schimb temperatura scăzută ajută la oprirea acestuia. În ceea ce priveşte redoarea la nivelul articulaţiilor, căldura acţionează prin reducerea acesteia, însă crioterapia trebuie evitată în acest caz, întrucât o augmentează.

 

Translate »